„(3) Ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței. (…)
„(5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Camera sesizată se pronunță de urgență asupra ordonanței, aceasta fiind trimisă celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței de urgență. Dacă în termen de cel mult 90 de zile de la adoptarea de către prima cameră sesizată camera decizională nu se pronunță asupra ordonanței de urgență, aceasta este considerată respinsă.
(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică și nici de desființare, înstrăinare sau concesionare a unor bunuri aflate în proprietate publică.”
Modificările aduse articolului 115 la alineatele 3, 5 și 6 prezintă consecvență modificărilor aduse articolului 108 prin limitarea posibilității altor instituții de a participa la procesul de legiferare și prin sporirea predictibilității cadrului legislativ.Concret, prin modificările aduse la alineatele 3 și 5 se urmărește creșterea gradului de responsabilitate al Guvernului și Parlamentului, se impune conclucrarea și comunicarea eficiente între acestea, elemente în lipsa cărora intervin sancțiuni ce conduc la invalidarea ordonanțelor ceea ce va conduce, invariabil, la creșterea rolului Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a țării astfel cum acesta este definit de articolul 61 din Constituție.Modificarea de la articolul 5 pune în aplicare dezideratul eliminării adoptării tacite a legilor prin extinderea acestuia și cu privire la ordonanțe, astfel preîntâmpinându-se situații în care ordonanțe aprobate tacit să nu mai fie dezbătute în Parlament perioade îndelungate de timp, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 61 din Constituție iar Guvernul devenind, partajat, și el „unică autoritate legiuitoare”.Extinderea interdicției adoptării ordonanțelor de urgență și la domeniul înstrăinării sau concesionării unor bunuri aflate în proprietate publică de la alineatul 6 va avea rol de garant al respectării voinței și suveranității naționale prin acordarea Parlamentului autoritatea exclusivă de a dispune asupra resurselor și bunurilor de valoare ale țării.
Din pacate mai toate guvernele tarii au facut excese de ordonante de urgente eclipsand rolul Parlamentul ales al tarii. Multor parlamentari in schimb le-au convenit acest lucru intrucat au putut beneficia direct de respectivele modificari ale legilor. Cercul acesta vicios trebuie spart si pusi parlamentarii mai mult la munca prin reducerea la sange a vacantelor parlamentare , lucru pe care-l propun intr-o alta modificare a Constitutiei, respectiv articoluli care prevede vacanta parlamentara.