„(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii, selectați prin concurs national anual de admitere în magistratură, organizat de Institutul Național al Magistraturii, dintre persoanele licențiate în drept, cu o vechime de minim 8 ani în profesii juridice sau în învățământul juridic superior.
(2) Procurorii nu pot fi mutați sau transferați în funcție de judecător decât prin promovarea examenului de la alin. (1).
(3) Judecătorii și procurorii pot fi delegați sau detașați în funcții de execuție sau de conducere numai de Consiliul Superior al Magistraturii prin examen sau concurs national, organizat de Institutul Național al Magistraturii.
(3) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(4)Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La aceeași instanță pot fi atacate hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii prin care se respinge sancționarea disciplinară a judecătorilor și procurorilor.
(5)Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.
(6) Inspecția Judiciară efectuează cercetarea prealabilă a judecătorilor și procurorilor, și funcționează sub autoritatea ministrului justiției, ca direcție cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiției. La această direcție funcționează inspectori judiciari, care au o carieră juridică de minim 12 ani în funcții juridice, inclusiv în funcția de magistrat. Funcțiile de inspector judiciar se ocupă prin concurs organizat la nivel national de Institutul Național al Magistraturii, iar mandatul inspectorilor judiciari are o durată de 6 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeași durată. Pe perioada exercitării mandatului, inspectorii judiciari au aceleași drepturi și obligații cu judecătorii și procurorii, fiind asimilați acestora, în funcția de vechimea deținută în funcția juridică. Sancționarea inspectorilor judiciari se realizează de ministrul justiției, potrivit legii organice care reglementează răspunderea magistraților.”
Modificarea propusă asupra literelor a și c ale alineatului 2 al articolului 133 având denumirea marginală „Rolul și Structura” vine ca expresie a principiului intăririi și asigurării independenței justiției prin reclasificarea procurorilor și eliminarea acestora din rândul magistraților și, implicit, și din rândul Consiliului Superior al Magistraturii ca garant al independenței justiției.
Prin urmare, efectul va fi cel al desființării secției pentru procurori din cadrul Consiliului, precum și al eliminării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din rândul membrilor CSM.
nici pomeneala , procurorii sunt magistrati .
faci parte cumva din sistemul asta ticalosit infiintat de procuroarea comunista Monica Macovei ? Argumente ai ?
Eliminarea procurorilor din randul magistratilor VA INTARI foarte mult puterea judecatoreasca ,adevaratii magistrati sunt judecatorii (ca-n orice alta tara civilizata) Procurorul care intra pe aceeasi usa cu judecatorul poate influenta foarte mult actul de justitite. Procurorul este de fapt avocatul statului , el este pe picior de egalitate cu avocatul partilor civile sau persoanelor juridice dintr-un anumit proces.
Aceasta modificare este facuta din 2004 , de acea procuroare comunista Monica Macovei pe vremea celui care a infiintat statul paralel , Basescu Traian , fost securist adus special la conducerea tarii de structurile din servicii pentru creearea de avantaje si facilitati nemeritate.
in europa , macar in cea de civil law , procurorii sunt magistrati Magistrat nu e un titlu si nici o decoratie .