Prezentul proiect de revizuire a Constituție modifică cu totul Titlul VI din Constituție – Integrarea euroatlantică. Această modificare nu echivalează sub nicio formă cu intenția României de a părăsi sistemul de alianțe din care face parte, însă este o rescriere a unor norme devenite obsolete odată cu integrarea efectivă în Uniunea Europeană și în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. 

În realitate, textul Constituției astfel cum a fost scris în anul 2003 reprezenta o declarație de intenție, stabilind modul în care urma să se facă aderarea organismele euro atlantice, așa cum rezultă din textul în vigoare până la data intrării în vigoare a prezenței revizuiri:

„TITLUL VI – Integrarea euroatlantică

Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

Art. 149 – Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.”

Or, în momentul de față, fiind deja membri cu drepturi depline ale celor două organizații și tratatele fiind deja parte integrantă din dreptul intern în temeiul art. 11 al. 2 din Constituția României („Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”), cele două dispoziții constituționale au devenit inutile, fiind depășite de etapa istorică în care ne aflăm.

Cu toate acestea, necesitatea unei reglementări constituționale speciale dedicată modului de aplicare a tratatelor la care România este parte rămâne de actualitate, fiind necesară o clarificare a ierarhiei și priorității de aplicare a normelor comunitare atunci când acestea se află în concurs cu cele constituționale, precum și modalitatea prin care poporul român poate decide să adere, să modifice tratatele fundamentale sau să părăsească unele organizații/organisme din care România face parte.

Este motivul pentru care s-a impus modificarea în tot a articolelor 148 și 149 din Constituția din 1991 astfel cum a fost revizuită în anul 2003.

Articolul 148 va avea denumirea marginală de „Supremația Constituției și a interesului suveran al poporului în derularea relațiilor internaționale” și va avea următoarea formulare “România își îndeplinește întocmai și cu bună credință angajamentele luate și obligațiile care îi revin conform Tratatelor Constitutive ale organismelor și alianțelor internaționale la care a aderat, cu respectarea Constituției României și în interesul superior și suveran al poporului român” Această formulare prioritizează respectarea Constituției României față de orice tratat la care România este sau va fi parte, aceasta fiind însăși esența independenței unei țări, astfel cum este definită România prin însăși articolul 1 din Constituție „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.”

Pentru acest motiv, și având în vedere și limitele revizuirii stipulate de art. 152 din Constituție („caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român”), independența statului garantată de exercitarea prioritară a normelor Constituției nu poate face obiectul unei revizuiri, și deci nici unei limitări impuse de tratate la care România ar fi parte. Pe cale de consecință, și „interesul superior și suveran al poporului român” va trebui prioritizat în mod absolut față de orice normă a unui tratat la care România este sau va fi parte.

Pe de altă parte, articolul 149 din Constituție stabilește folosindu-se de principiul simetriei actelor juridice modul în care România poate decide să „adeere la organisme și alianțe internaționale, poate ratifica revizuirea tratatelor constitutive sau se poate retrage din organismele și alianțele internaționale din care face parte”, fapt nestipulat în Constituția revizuită în 2023, fapt care constituie o mare lipsă dacă nu cumva chiar un non sens juridic. Iată de ce se impune stabilirea unei modalități clare a modalității în care acest lucru se poate face – „prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum”.

Totodată, pentru motive de simetrie cu inițiativele populare de revizuire a Constituției, la art 149 alineatele au fost introduse alineatele 2 – 5 prin care s-a statuat că „Referendumul pentru aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din Organismele și Alianțele din care România face parte poate fi inițiat de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, sau de către un număr de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot”/

Nu în ultimul rând, alineatul 6 din articolul 149 stipulează clar că „Respingerea prin referendum a ratificării Tratatelor constitutive revizuite ale organizațiilor și alianțelor la care România este parte are ca efect retragerea României din acele Organizații sau Alianțe internaționale”, fapt care permite poporului român ca, în mod suveran și independent, să decidă dacă modificarea unor tratate fundamentale ale organizațiilor din care România face deja parte mai respectă sau nu scopurile inițiale ale acelei organizații și mai respectă interesul suveran și superior al poporului român.

Modificarea propusă instituie, de asemenea, mecanismul corelativ al aderării la un tratat, alianță sau o organizație internațională, și anume posibilitatea retragerii din acestea prin același mecanism prin care s-a dispus aderarea. Adițional, se instiuie un alt mecanism de retragere inspirat din modificările propuse pentru articolul 115, respectiv retragerea ope legis în situația respingerii prin referendum a ratificării Tratatelor constitutive revizuite ale organizațiilor și alianțelor la care România este parte ca expresie și efect ale voinței suverane a poporului de a nu achiesa la ratificarea Tratatelor revizuite.

Fiind vorba și în noua reglementare propusă despre cedarea unor elemente ale suveranității prin aderarea/ ratificarea tratatelor internaționale, în mecanismul menționat a fost introdusă instituția referendumului ca recunoaștere a supremației voinței populare în, probabil, cel mai sensibil și important domeniu de reglementare dintre cele asupra cărora s-au operat modificări, voință care se cere a fi exprimată după parcurgerea unui traseu riguros de propunere și, finalmente, adoptare de către Parlament, ceea ce asigură nivelul suprem de reprezentare și exprimare a voinței conjugate a poporului și reprezentanților săi aleși.