Expunere de motive

SCURTĂ EXPUNERE DE MOTIVE

Secțiunea 1 – Titlul proiectului de act normativ

„Constituția Suveranității” –

Proiect de revizuire a Constituției României

Secțiunea a 2-a – Motivul emiterii actului normativ

1. Descrierea situației actuale

În ultimii ani, în legislația românească au fost adoptate o serie de norme care contravin, fie punctual, fie în ansamblul lor, spiritului și literei Constituției României, republicată. Această stare de fapt și de drept este de natură a afecta în mod grav și direct suveranitatea statului român reglementată de articolul 1, alineatul 1 din Constituție, suveranitatea fiind înțeleasă atât ca drept al națiunii la identitate și autodeterminare, cât și ca stare de drept conformă cu ordinea constituțională.

Reacția la situația de stres la care a fost supus statul și cetățeanul român ca urmare a apariției stării pandemice începând cu luna martie a anului 2020 până în anul 2022, urmată de situația de război de la granița țării începând cu anul 2022 până în prezent, atât din punct de vedere economic cât și social, a relevat o serie de disfuncționalități la nivelul instituțiilor statului român de natură a afecta în mod direct, fundamental și ireversibil drepturile și libertățile cetățeanului dar și suveranitatea națională.

De fapt, această situație care a devenit „normalitate” în ultimii ani, dar care a mai fost întâlnită, cert, cu o frecvență mai redusă, în ultimii 33 de ani de la adoptarea Constituției din anul 1991, este cauzată de o reglementare Constituțională care în timp s-a dovedit insuficient de clară, uneori chiar lacunară, și care a lăsat loc unor interpretări și derapaje periculoase pentru drepturile și libertățile cetățeanului român, pentru dezvoltarea durabilă economică și socială, dar și pentru coerența și corecta funcționare a instituțiilor de siguranță din România, lucru care a avut ca rezultat încălcarea „spiritului” dacă nu și a literei reglementării Constituționale în vigoare.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă necesitatea imediată a adoptării prezentei inițiative legislative de revizuire a Constituției în vederea remedierii situației descrise și a recentrării atenției și a priorităților statului pe cetățeanul român și pe necesitatea asigurării continuității fizice, culturale și spirituale a națiunii române, toate ducând clădirea unei noi ordini constituționale ce poate fi considerată o „A Treia Republică”, fiind respectate în același timp și „Limitele revizuirii” stabilite de art. 152 din Constituție. 

În acest scop, plecând de la principiul că suveranitatea națională reprezintă dreptul poporului de a-și decide singur viitorul și de a stabili prioritățile statului, organizarea și funcționarea acestuia, precum și dreptul poporului de a controla și reglementa activitatea statului, Conform articolului 2, alineatul (2) din Constituția României, republicată, „Suveranitatea națională aparține poporului român…”,

soluția normală și imediat necesară este o amplă revizuire a Constituției care să corecteze starea de fapt și de drept descrisă anterior prin reglementarea și statuarea la nivel Constituțional a unor măsuri generale cu valoare de principiu constituțional menite a consolida drepturile fundamentale ale cetățeanului și suveranitatea națională, dar și redresarea echilibrului puterilor în stat printr-o redesenare și rearanjare a atribuțiunilor specifice a puterilor și instituțiilor fundamentale ale statului român.

Pentru toate aceste motive, și nu in ultimul rând, pentru a reda cetățeanului drepturile sale fundamentale și poporului suveranitatea garantată prin Constituție, au devenit necesare unele modificări Constituționale.           

11. În cazul proiectelor de acte normative care transpun legislație comunitară sau creează cadrul pentru aplicarea directă a acesteia, se vor specifica doar actele comunitare în cauză, însoțite de elementele de identificare ale acestora

Nu au fost identificate documente în legislația comunitară în domeniu.

2. Schimbări preconizate

Modificările și completările aduse actualei Constituții de proiectul intitulat „Constituția Suveranității” au ca obiect de reglementare consolidarea și garantarea drepturilor fundamentale ale cetătățeanului și restaurarea suveranității și a stării de drept, astfel cum sunt acestea prevăzute de articolul 1 alineatul 1 din Constituția României, acestea având ca efect o reașezare structurală a instituțiilor statului român.

Aceste modificări se constituie în mijloace prin care se consolidează democrația, suveranitatea și starea de drept în România. Proiectul de revizuire a Constituției pleacă de la rigoarea principiului deja enunțat de actuala Constituție conform căreia suveranitatea aparține poporului român și propune un set de modificări care au ca scop:

1. întărirea și garantarea drepturilor cetățeanului (vor fi modificate și completate articolele 19, 22, 23, 24, 34, 44 și 48 din Constituție), și anume:

• interdicția de a supune cetățenii la tratamente medicale experimentale sau la orice fel de tratament medicale fără consimțământul scris, complet și onest informat al pacientului.
• Protejarea identității sexuale dobândite la naștere a copiilor;
• Interdicția monitorizării cetățeanului român fără încuviințarea prealabilă a instanței;
• Întărirea și garantarea dreptului la apărarea fără imixtiuni și condiționări din partea statului;
• Interdicția de a limita sau condiționa obținerea, deținerea și folosirea de orice monedă în numerar;
• Familia întemeiată pe căsătoria liber consimțită între doi oameni de sex opus, născuți bărbat și femeie

2. limitarea puterii și a influenței asupra societății a serviciilor de informații (vor fi modificate și completate articolele 40, 116, 118, 119), și anume:

• membrii și foștii membri ai serviciilor de informații nu vor putea deține funcții publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcții;
• Serviciile de informații și cele asimilate acestora se vor organiza exclusiv în sistem civil, în condițiile legii, ceea ce însemnă demilitarizarea serviciilor de informații;
• Numirea șefilor serviciilor de informații va fi făcută de către Parlament în ședință comună a celor două camere;

3. mărirea putererii Parlamentului (vor fi modificate și completate articolele 62, 65, 74, 75, 108, 115, 118, 119 și 146), și anume:

• Întărirea democrației și creșterea reprezentativității Parlamentului prin impunerea la nivel Constituțional a unui prag electoral de 1% pentru intrarea în Parlament;
• Parlamentul va desemna Procurorului General și a Procurorilor șefi ai Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
• Scăderea numărului de semnături necesare pentru o inițiativa legislativă cetățenească de la 100.000 la 30.000 de semnături;
• Eliminarea adoptării tacite a legilor;
• Limitarea delegării legislative a executivului;
• Dreptul exclusiv al Parlamentului de a da acordul prealabil pentru ca, pe timp de pace, trupe străine să intre, staționeze sau să desfășoare operațiuni pe teritoriul României;
• Includerea în CSAT a șefilor celor două Camere ale Parlamentului;
• Scăderea numărului de parlamentari care pot sesiza CCR de la 50 la 20 de deputați și, respectiv, de la 25 la 10 senatori;

4. diminuarea puterii Președintelui (vor fi modificate și completate articolele 83, 90, 94, 103, 142), și anume:

• scăderea mandatului Președintelui de la 5 la 4 ani;
• Limitarea dreptului Președintelui de a organiza referendumuri;
• Președintele va acorda gradele de mareșal, de general și de amiral numai cu avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului;
• Obligarea Președintelui să desemneze candidat la funcția de Prim Ministru pe candidatul desemnat de către partidul care are cel mai mare număr de parlamentari;
• Președintele nu va mai desemna judecători la CCR;

5. întărirea și garantarea independenței justiției (vor fi modificate și completate articolele 133, 146 și 147) și anume:

• din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte doar judecători, fapt care va avea ca efect scoaterea procurorilor din rândul magistraților;
• Președintele CSM va fi ales doar pentru un singur mandat de maxim 2 ani;
• Curtea Constituțională va putea constata neconstituționalitatea unui tratat și ulterior ratificării;
• Nerespectarea deciziilor Curții Constituționale de către judecători și procurori va constitui abatere disciplinară și se va sancționează în condiții stabilite printr-o lege organică;

6. apărarea și sporirea avuției naționale (vor fi modificate și completate articolele 116, 136, 140), și anume:

• Funcțiile publice numite, sau funcțiile și calitățile pentru care se realizează desemnare directă vor fi ocupate pentru maxim 2 mandate de maxim 4 ani;
• Redevențele datorate pentru contractele de concesiune se vor actualiza la nivelul prețurilor practicate în Uniunea Europeană din cinci în cinci ani;
• Curtea de Conturi va controla modul de gestionare a resurselor publice şi va raporta Parlamentului cel puțin o dată pe an cele constatate, Raportul fiind public;

7. întărirea democrației, garantarea suveranității naționale și apărarea Supremației Constituției și a interesului suveran al poporului în derularea relațiilor internaționale (vor fi modificate și completate articolele 148 și 149) și anume:

• îndeplinirea obligațiilor luate de România prin tratate doar cu respectarea Constituției României și în interesul superior și suveran al poporului român;
• Aderarea și retragerea României din organismele și alianțele internaționale se va face doar prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum.

În cele ce urmează facem o prezentare a modificărilor și completărilor normelor constituționale și a motivelor care au stat la adoptarea acestora în succesiunea apariției acestora în legea de revizuire a Constituției și în textul constituțional astfel cum va fi revizuit:

1. Alineatul (2) al articolului 19 se abrogă.

Alineatul 2 al articolului 19 are în prezent următoarea formulare: „(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.”

Abrogarea alineatului 2 din articolul 19 elimină derogarea instituită față de principiul enunțat de alineatul 1 al aceluiași articol din Constituție, și anume că „(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.”

Este eliminată pe această cale posibilitatea ca cetățeanul român să fie extrădat în terțe țări în care acesta ar putea face obiectul unor cercetări sau condamnări penale.

Motivul principal pentru care este eliminată posibilitatea extrădării cetățeanului român în terțe state este nevoia de a consolida dreptul cetățeanului român de avea un proces echitabil, drept  garantat de art. 21 al. 2 din Constituție, care să se desfășoare în limba oficială a României, care este limba română potrivit art. 13 din Constituție, dar și să beneficieze de dreptul la apărare acordat și garantat de articolul 24 din Constituție.

Aceste drepturi își găsesc în mod plenar exercițiul doar în garantarea de către statul român a accesului cetățeanului român la o instanță națională, judecata urmând să fie făcută în limba română și în baza singurelor legi pe care cetățeanul român este obligat (și prezumat) să le cunoască – legile României și, nu în ultimul rând, în prezența unui avocat „ales sau numit din oficiu” cu care să se poată consulta în limba oficială a statului fără a fi nevoie de interpuși precum interpreții și traducătorii.

Nu în ultimul rând, distanțele mari sau foarte mari față de domiciliul cetățeanului român la care se pot afla țările care cer extrădarea cetățeanului român extrădabil potrivit actualelor norme ale  Constituției, constituie o piedică majoră, de multe ori insurmontabilă, pentru exercitarea relațiilor de familie, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea deținerii în recluziune a cetățeanului român pe perioade lungi sau, uneori, foarte lungi de timp, fapt care încălcă flagrant obligația instituită de art. 26 din Constituție ca statul român să ocrotească viața de familie a cetățenilor săi.

Motivul secundar pentru care este eliminată derogarea prevăzută de alineatul 2 al art. 19 din Constituție este necesitatea ca statul român să își asume integral costurile penru judecarea și, eventual, apărarea, detenția și reeducarea cetățeanului român, fapt care constituie o parte esențială a responsabilității statului român în relațiile cu partenerii săi internaționali, dar și a dreptului suveran al României de a judeca și pedepsi conform propriilor legi cetățenii români precum și cetățenii străini care săvârșesc infracțiuni pe teritoriul României.

Se urmărește pe această cale întărirea și garantarea drepturilor cetățeanului.

2. Alineatul (2) al articolului 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman, degradant sau experimental.”

La actuala formulare a textului constituțional a alineatului 2 din art. 22 – „Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.” – a fost adăugat termenul de „experimental”, fapt care face ca interdicția „supunerii” unei persoane la tortură orice fel de pedeapsă sau la orice „tratament inuman sau degradant” să fie extinsă și la tratamentele experimentale.

În acest mod, la nivel constituțional este instituită interdicția de a „supune o persoană”, adică de a o forța împotriva propriei voințe, la orice fel de tratament experimental. Cum textul constituțional este scris într-un limbaj simplu, care să-l poată fac înțeles de orice persoană vorbitoare de limba română, atât termenul „tratament” cât și „experimental” au strict întinderea noțională uzuală, dată de definiția de dicționar.

Astfel, termenul „tratament” poate fi înțeles atât ca „Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva.” (având ca sinonime: comportare , purtare) astfel cum era adesea restrânsă (fără temei) sfera noțională a acestui termen în interpretarea uzuală a vechiului text constituțional, cât și ca
„Totalitatea mijloacelor dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli.” cu sensul de îngrijire medicală; ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se tratează o boală (sinonime: cură terapie ), sau „Mod, metodă, mijloc terapeutic folosit în combaterea bolilor.” dar și „Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific.”.

De asemenea, și termenul „experimental” este înțeles în sensul uzual al acestuia, și anume „cu titlu de încercare”.

În acest mod, la nivel Constituțional se instituie interdicția categorică și neechivocă de a supune, de a forța orice persoană să îi fie administrate orice mijloace dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli, orice Mod, metodă, mijloc terapeutic folosit în combaterea bolilor sau orice „Ansamblu de operații executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific”, „cu titlu de încercare”, orice “mijloace dietetice, medicamentoase, balneoclimaterice și igienice de combatere a unei boli” care nu sunt deja dovedit ca fiind eficiente și sigure în tratarea bolilor pentru care sunt recomandate a fi administrate.

Măsura este absolut necesară pentru întărirea dreptului cetățeanului la viața și la integritate fizica și psihică, puse în concordanță cu libertatea conștiinței. Fiecare dintre acestea sunt elemente indisolubil legate de suveranitatea poporului văzut ca totalitate a cetățenilor ale căror drepturi și libertăți trebuie să fie garantate.

3. După alineatul 3 al articolului 22 se introduc alineatele 4 și 5 care vor avea următorul cuprins:

„(4) Identitatea sexuală biologică a copilului dobândită la naștere nu se poate modifica până la vârsta de 18 ani.

(5) Nici o autoritate sau individ nu poate, prin orice mecanism tehnologic, să crească, să scadă sau să perturbe integritatea individuală fizică sau mentală a persoanei, fără consimțământul scris, expres, informat și liber exprimat al persoanei sau, în cazul interzisului judecătoresc sau al pacientului care nu își poate exprima voința, fără consimțământul scris, expres, informat și liber exprimat al reprezentantului legal.”

Tot la articolul 22 din Constituția României mai sunt introduse două alineate cu scopul garantării și întăririi protecției „Dreptului la viață și integritate fizică și psihică” a cetățeanului român din perspectiva noilor provocări și pericole aduse de evoluțiile sociale și tehnologice din ultimii ani, evoluții imposibil de anticipat la nivelul anilor în care a fost adoptată Constituția (1991) sau revizuită aceasta (2003).

Astfel la nou introdusul alineat  4 este interzisă până la vârsta de 18 ani orice formă de intervenție asupra trupului minorului având ca scop modificarea identității sexuale dobândită la nașterea acestuia. La adoptarea acestor modificări se are în vedere atât interesul superior al copilului cât și dreptul acestuia de a decide și de a dispune în cunoștință de cauză de trupul său după momentul atingerii maturității psihice, urmând a fi eliminate orice posibile influențe premature asupra dezvoltării fizice și psihice normale a cetățeanului român. Nu în ultimul rând sunt avute în vedere și caracterul ireversibil al oricăror modificări premature de gen, modificări ce vor avea un efect negativ atât asupra dezvoltării minorului cât și influența directă pe care schimbările de gen operate în timpul minoratului le vor avea asupra natalității în România, aspect care influențează în mod direct atât drepturile persoanei cât și suveranitatea națională.

Totodată, la nou introdusul alineat 5 au fost avute în vedere atât evoluțiile tehnologice din ultimii ani cât și ultimele rezultate ale studiilor celor mai evoluate laboratoare de cercetare în domeniu, toate acestea creând premizele unor posibile intruziuni tehnologice de natură a perturba integritatea fizică sau mentală a persoanei, acestea putând fi realizate inclusiv, dar fără a ne limita, prin folosirea neurotehnologiei. Având în vedere riscurile potențiale reprezentate de nereglementarea unui domeniu care poate avea efecte directe asupra cetățeanului român ca individ, dar și a colectivităților în ansamblul lor, ambele putând cauza influențe necontrolate asupra societății și, deci implicit, asupra suveranității naționale, norma constituțională a interzis implicit folosirea oricărui dispozitiv al cărui scop este creațeterea, scăderea sau perturbarea integritatății individuale fizice sau mentale a persoanei, ceea ce implică și interdicția accesării sau manipulării activității neuronale, sau diminuarea autonomiei voinței sau capacității cetățenilor de a lua decizii în mod liber. Cu toate astea, în acord cu principiul instituit de art. 26 al. 2 din Constituție (Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.), textul constituțional lasă cetățeanului libertatea de a face folosi asemenea mijloace tehnologice, dacă se obține în prealabil „consimțământul scris, expres, informat și liber exprimat al persoanei sau, în cazul interzisului judecătoresc sau al pacientului care nu își poate exprima voința, consimțământul scris, expres, informat și liber exprimat al reprezentantului legal.” Reglementarea anticipată a acestui domeniu este necesar a fi introdusă la nivel constituțional pentru apărarea preventivă a valorilor sociale ocrotite de statul român dar și pentru apărarea drepturilor și integrității fizice și mentale ale cetățeanului român, ca elemente fundamentale ale suveranității naționale.

4. La articolul 23 după alineatul 13 se adaugă alineatele 14 și 15 care vor avea următorul cuprins:

„(14) Niciun cetățean român nu poate fi urmărit sau monitorizat și nici nu ii pot fi interceptate conversațiile sau comunicările fără încuviințarea prealabilă a instanței.

(15) Nu poate fi invocatǎ existența unui drept colectiv pentru limitarea libertății individuale.”

La articolul 23 din Constituia României cu denumirea marginală de „Libertatea individuală” se introduc 2 noi alineate care aduc garanții suplimentare pentru apărarea libertății individuale a cetățeanului, garanții adaptate la noile evoluții tehnologice dar și la unele derapaje apărute în ultimii ani la nivel politic și social.

Alineatul 14, nou introdus de către prezenta revizuire, introduce interdicția absolută de a urmări sau monitoriza cetățeanul român sau de a-i intercepta conversațiile sau comunicările de orice fel fără o prealabilă încuviințare a unei instanțe judecătorești. Aceasta se constituie într-o garanție concretă și o modalitate activă și reactivă de apărare a dreptului la viață intimă și privată a cetățeanului, așa cum este reglementat acesta de art. 26 alin. 1 din Constituție – „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”, fiind, totodată, și o concretizare a obligației constituționale a autorităților de a respecta și ocroti viaţa intimă, familială şi privată” printr-o obligație de a nu face anumite activități care duc la știrbirea drepturilor și libertăților cetățenești. Prezenta reglementare vine să contracareze o tentație a autorităților statului de a institui o prezumție generală de vinovăție și de pericol social ce este aruncată asupra fiecărui cetățean și a societății în general prin instituirea unor modalități și instalarea unor mijloace tehnice integrate de supraveghere în masă cu caracter „preventiv”.

Alineatul 15, astfel cum a fost reglementat de prezenta revizuire, reafirmă și întărește drepturile individuale ale cetățeanului, prioritizându-le în mod absolut față de orice presupus „drept colectiv”. Prezenta reglementare vine să stopeze orice tentație totalitară a guvernanților, știut și recunoscut la nivel istoric fiind că „drepturile colective” au fost invocate de regimurile fasciste și comuniste pentru anularea drepturilor individuale. Această măsură este cu atât mai necesară cu cât “drepturile colective” nefiind reglementate și enumerate limitativ la nivel constituțional, nu pot fi opuse și prioritizate față de ansamblul de drepturi și libertăți prevăzute în mod expres pentru individ de către Constituție. Necesitatea reglementării imediate a prezentei aserțiuni cu valoare constituțională este întărită de apariția din ce în mai frecventă în ultimii patru ani a sintagmei „drepturi colective” ca justificare a implementării unor politici publice liberticide și vine să întărească principiul enunțat în Convenția de la Oviedo (la care România este parte) conform căruia „Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.”

5. La articolul 24 după alineatul 2 se adaugă alineatul 3 care va avea următorul cuprins:

„(3) Dreptul la apărare poate fi exercitat direct sau prin apărător ales, fără a exista posibilitatea condiționării accesului la actele care fac obiectul unui dosar aflat pe rolul instanțelor de deținerea unei autorizații sau certificat emis de vreo autoritate publică.”

Introducerea unui nou alineat după alineatul 2 al articolului 24 din Constituția României, articol ce are denumirea marginală „Dreptul la apărare” stipulează în mod explicit dreptul oricărui cetățean de a se apăra direct sau prin apărător „fără a exista posibilitatea condiționării accesului la actele care fac obiectul unui dosar aflat pe rolul instanțelor de deținerea unei autorizații sau certificat emis de vreo autoritate publică”.

Se interzice în acest mod orice justificare sau posibilitate de a împiedica accesul la actele unui dosar aflat pe rolul instanțelor de judecată a cetățeanului vizat de acesta, autoritățile neputând condiționa studierea actelor și realizarea unei apărări efective și concrete în modalitatea și de către apărătorul liber ales de către cetățeanul parte în proces de obținerea sau deținerea prealabilă a unei autorizații sau certificat emis de vreo autoritate publică. Prezenta normă nou introdusă la nivel constituțional va face imposibilă justificarea limitării sau condiționării dreptului la apărare de natura informațiilor ce constituie probatorii existente în dosarele aflate pe rolul instanțelor, indiferent dacă acestea au deținut anterior construirii acestora ca probe o anumită clasificare sau grad de secretizare. De asemenea, prezenta normă constituțională face imposibilă clasificarea apărătorilor și avocaților în funcțiune de nivelul de autorizare de acces la informații clasificate pe care aceștia îl au, fapt care va face imposibilă „selecționarea” de către stat a unor avocați „agreați” pentru a participa în anumite spețe juridice și va întări dreptul la apărare al fiecărui cetățean, indiferent de natura speței în care acesta este parte.

6. La articolul 34 după alineatul 3 se adaugă alineatul 4 care va avea următorul cuprins:

„(4) Nimeni nu poate fi supus împotriva voinței sale la niciun tratament profilactic sau medical și nici la prelevarea sau transplantul de organe. Tratamentele medicale sunt posibile doar cu consimțământul scris, complet și onest informat.”

Introducerea alineatului 4 în articolul 34 din Constituție ce are denumirea marginală de „Dreptul la ocrotirea sănătății” are ca scop statuarea la nivel constituțional a dreptului oricărui cetățean de a beneficia sau nu de anumite tratamente profilactice sau medicale și instutie obligația deja existentă la nivel infraconstiuțional de a administra medicamente „doar cu consimțământul scris, complet și onest informat.” și se constituie într-o garanție suplimentară față de dreptul persoanei fizice are dreptul de a dispune de ea însăşi, drept deja garantat de art. 26 din Constituție.

Acest nou alineat constituie în același timp și integrarea la nivel constituțional ale unor principii enunțate în Convenția de la Oviedo, Convenție ratificată de statul român prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001.

Articolul 5 din Convenție prevede că „O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.”

Soluția implementării la nivel constituțional ale acestor principii și valori deja recunoscute de statul român se constituie într-un mijloc de întărire și garantare ale acestor valori și principii, fiind în același timp mijlocul cel mai efectiv de implementare, conștientizare și popularizarea ale unor reguli fundamentale pentru ocrotirea dreptului la sănătate.

7. Alineatul 3 al articolului 40 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații naționali sau europeni, membrii activi ai armatei, ai serviciilor de informații, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică. Aceste categoriile profesionale nu pot deține funcții publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcții”.

Textul inițial al alineatului 3 din articolul 40 din Constituția României a fost modificat prin adăugarea la categoriile profesionale care nu pot face parte din partidele politice și a membrilor serviciilor de informații. Această adăugare este necesară ca urmare a faptului că potrivit prezentei legi de revizuire a Constituției serviciile de informații au devenit instituții demilitarizate, situație care implică necesitatea completării și modificării al. 3 din art. 40 în sensul indicării și a membrilor serviciilor de informații printre categoriile afectate de această interdicție, cu atât mai mult cu cât și în textul Constituției anterior revizuirii membrii serviciilor de informații erau incluși în rândul „membrilor activi ai armatei”.

Totodată, a altă modificarea adusă al. 3 din art. 40 din Constituție este instituirea unei interdicții pentru categoriile profesionale menționate mai sus de a “deține funcții publice numite sau alese pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea exercitării acestor funcții”. Prezenta dispoziție este inspirată din legislația Statelor Unite și are menirea de a face imposibilă menținerea unor legături privilegiate a politicienilor și funcționarilor numiți sau aleși cu structurile din care au făcut parte, trecerea timpului ducând la estomparea legăturilor personale și influenței pe care persoanele care fac parte din categoriile profesionale enumerate le-ar putea păstra cu foștii colegi și subalterni.

8. La articolul 44 după alineatul 9 se adaugă alineatul 10 care va avea următorul cuprins:

„(10) Cetățeanul român are dreptul să își păstreze, să folosească și să dispună de averea sa în mod liber și necondiționat, conform propriei voințe. Obținerea, deținerea și folosirea de orice monedă în numerar nu poate fi limitată sau condiționată.”

Alineatul adăugat la articolul 44 din Constituția României având denumirea marginală „Dreptul de proprietate privată” stipulează în mod expres și dreptul cetățeanului român de a își păstra, folosi și dispune de averea sa în mod liber și necondiționat, fiind excluse orice fel de condiționare și limitare legală în acest sens.

Totodată alineatul adăugat articolului 44 stipulează dreptul cetățeanului român de a obține, deține și folosi orice monedă în numerar, drept devenit constituțional și care nu poate fi limitat sau condiționat.

Aceste dispoziții introduse în Constituția revizuită constituie o aplicațiune directă și o consecință firească a libertății individuale și un mod de protejare a siguranței persoanei, astfel cum este aceasta reglementată la nivel constituțional de art. 23 alin. 1 care prevede că „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.”, dar și un efect direct al dispoziției prevăzută la alin. 1 a aceluiași articol 44 din Constituție care prevede că dreptul de proprietate este garantat.

Aceste modificări se impun ca fiind absolut necesare din perspectiva unor inițiative neconstituționale și abuzive de a limita dreptul de a obține și folosi și păstra în proprietate diferite bunuri și monede.

9. Alineatele 1 și 2 ale articolului 48 se modifică și vor avea următorul cuprins:

 „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între doi oameni de sex opus, născuți bărbat și femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Uniunea religioasă între un bărbat și o femeie nu are efecte juridice și poate fi celebrată și fără a fi încheiată căsătoria civilă.”

Dispozițiile constituționale revizuite la alineatul 1 a articolului 48 constituie o precizare necesară a formulării anterioare a alineatului 1 al articolului 48 care prevedea că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

În fapt, definiția cuvântului „soț” și a pluralului acestuia „soți” prezintă un grad prea mare de generalitate, însemnând de la „Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui”, respectiv „Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie”, dar și „Asociat, colaborator, ortac, părtaș, tovarăș, însoțitor.” sau „Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche.”, iar verbul „a soți” (a se însoți) înseamnă „a ASOCIA. GRUPA. ÎNSOȚI. ÎNTOVĂRĂȘI. UNI.” respectiv „A se întovărăși. 2 vt (Îrg) A face părtaș” abia ultimul înțeles uzual fiind  „3 (Reg) A se căsători”.

Având în vedere realitatea lingvistică dar și ambiguizarea și relativizarea accentuată a relațiilor sociale din ultima perioadă, în Constituția revizuită textul a fost reformulat, cuvântul „soți” fiind înlocuit cu formularea „doi oameni de sex opus”, textul constituțional impunând ca orice căsătorie să poată fi încheiat doar între oameni – ca o primă condiție, și care să fie de sex opus – ca o a doua condiție funamentală.

Totodată, având în vedere și funcțiunea bilogică, nu doar socială, a familiei, și rolul fundamental al acesteia în transmiterea și continuitatea bagajului genetic și cultural al cetățenilor de pe teritoriul României, formularea explicită conform căreia familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între doi oameni de sex opus trebuia să fie completată și precizată în sensul că aceștia trebuie să fie născuți bărbat și femeie, făcând imposibilă căsătoria cu sau între persoane care și-au schimbat sexul.

Alineatul 2 din art. 48 din Constituție va fi modificat în sensul în care „Uniunea religioasă între un bărbat și o femeie nu are efecte juridice și poate fi celebrată și fără a fi încheiată căsătoria civilă.”. Modificarea a fost realizată deoarece textul inițial al acestui alineat prevedea „Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.”, fapt care contravine cu spiritul și litera primelor 3 alineate din art. 29 din Constituție care prevăd că „(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. (…) (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.(…)” Această contradicție era accentuată de condiționarea înfăptuirii unui act ritualic de realizarea prealabilă a unui act de stare civilă, fapt care este de natură a limita atât libertatea gândirii și a opiniilor (cetățeanul fiind liber să considere că se poate căsători religios fără să o facă și un act de stare civilă în acest sens),  precum și  libertatea credințelor religioase, credințe care pot fi de natură a exclude intervenția statului în relațiile personale între soți.  Mai mult, textul constituțional al alin. 1 teza a doua și alin. 2 din art. 29, respectiv „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantată;”  este contrazis de fostă formulare a alin. 2 din art. 48 care constrângea cetățenii să realizeze o căsătorie civilă pentru a putea beneficia de o căsătorie religioasă. Nu în ultimul rând, formularea anterioară care condiționa îndeplinirea unui act cultual de îndeplinirea prealabilă a unui act de către o autoritate a statului intră în profundă contradicție și cu laicitatea statului român, toate aceste încălcări și contradicții ale principiilor, valorilor și drepturilor constituționale constituind motivele pentru care a trebuit operată modificarea alineatului 2 din art. 48.

10. Alineatul 2 al articolului 62 se modifică și va avea următorul cuprins:

„ În Parlamentul României vor fi reprezentați cetățenii care au ales un partid care a obținut cel puțin 1% din voturile populației sau de către parlamentari independenți care au obținut cel puțin 73.000 de voturi pentru Camera deputaților și 168.000 de voturi pentru Senat.

Alineatul 2 a articolului 62, cu fosta formulare „Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.”, a fost modificat pentru a garanta reprezentarea unui număr cât mai mare de cetățeni în Parlamentul României. În acest sens s-a stabilit la nivel constituțional un prag electoral pentru accesul în Parlament de minim 1% pentru orice partid și de cel puțin 73.000 de voturi pentru Camera deputaților și respectiv 168.000 de voturi pentru Senat pentru persoanele care vor să candideze ca independenți. Prezenta măsură, inspirată din modul de reglementare în Constituția Italiei, este de natură a crește reprezentativitatea cetățenilor români în Parlament, precum și a minorităților naționale, care vor putea să-și trimită în Parlament orice reprezentant hotărersc membrii acesteia, unul sau mai mulți parlamentari, fără a mai fi necesară o „selecție” realizată de stat din rândul „organizațiilor” „agreate” ca reprezentând minoritățile naționale. Prezenta modificare va avea ca efect o democratizare sporită și o creștere a rolului și puterii Parlamentului în arhitectura statului român.

11. După litera k) a alin. (2) al 65 se adaugă o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:

„l) Desemnează Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorii Șefi ai Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.”

La articolul 65 din Constituția României, având denumirea marginală de „Şedinţele Camerelor”, este adăugată după litera k litera l care aduce o nouă atribuțiune Parlamentului, o atribuțiune ce va spori rolul și importanța „organul reprezentativ suprem al poporului român”: “Desemnarea Procurorului General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorii Șefi ai Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.”

Acordarea acestei atribuțiuni Parlamentului, aflată până la prezenta modificare printre atribuțiile și puterile președintelui conform art. 94 alin 1 lit c din Constituție, are ca scop democratizarea și transparentizarea atât a concursurilor cât și a numirilor pentru funcțiile de conducere ale Parchetelui General și ale celor Direcții din cadrul acestuia, fapt care constituie o întărire a funcției supreme în stat a Parlamentului.

12. Alineatul (1) al articolului 74 se modifică și va avea următoarea formulare:

„(1) Inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 30.000 de cetățeni cu drept de vot.”

Modificarea alineatului 1 din Articolul 74 (cu denumirea marginală de Inițiativa legislativă), care are în prezent următoarea formulare „(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.” este de natură a spori democrația în România, de a crește gradul de implicare și încrederea românului în Parlament, dar și influența și puterea cetățeanului în actul de legiferare din România. Pentru acest motiv a fost scăzut numărul cetățenilor cu drept de vot care trebuie să semneze o inițiativă legislatvă de la 100.000 la 30.000 de cetățeni, fiind eliminate și celelalte condiții menționate în precedenta formulare a textului constituțional, toate fiind de natură a îngreuna procesul de legiferare populară.

13. Alineatul (2) al articolului 75 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost respinse.”

Modificarea adusă alin. 2 al articolului 75 din constituție, articol având denumirea marginală de „Sesizarea Camerelor”, elimină posibilitatea primei camere sesizate a Parlamentului de a „adopta tacit” texte de lege, posibilitate acordată de formulare anterioară („În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.”) Eliminarea posibilității adoptării tacite crește responsabilitatea parlamentului și are menirea să crească încrederea cetățenilor în parlamentari, elemente absolut necesare pentru confirmarea rolului sporit al acestei instituții în raport cu celelalte puteri.

14. Alineatul (1) al articolului 83 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Mandatul Președintelui României este de 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.”

Modificarea alineatului 1 a articolului 83 din Constituție, articol cu denumirea marginală „Durata mandatului”,  are ca efect scăderea mandatului președintelui Președintelui de la 5 ani la 4 ani, revenindu-se la durata mandatului președinteleui astfel cum era reglementat  anterior revizuirii Constituției din anul 2003.             

Realitatea ultimilor 20 de ani a demonstrat că nu există nicio justificare pentru un mandat de 5 al președintelui în condițiile în care toți ceilalți aleși ai României au mandate de 4 ani. Acest lucru a dus la o sporire artificială și nejustificxatră a rolului și puterii Președintelui, demonstrat deja că aceasta nu avut ca efect și o sporire a stabilității instituțiilor ștatului român sau de o coerență și continuitate sporită ale proiectelor guvernamentale.

Din potrivă, un mandat prezidențial mai lung ca durată decât mandatul parlamentului a făcut ca de multe ori Președintele să șîi impună discreționar voința, chiar dacă aceasta nu mai reflecta voința majoritățiivitanților din România.

Nu în ultimul rând, decalarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare a avut ca efect creșterea nejustificată a costurilor statului român și prelungirea nejustificată a perioadelor electorale.

Pentru toate aceste motive, soluția adoptată de prezenta inițiativă de revizuire a Constituției este revenirea la un mandat de 4 ani pentru Președintele României, mandat care va trebui să se încheie și să înceapă în același an cu celelalte mandate ale aleșilor din România (fapt care impune menționarea acestui lucru îi modalitatea de ducere la îndeplinire în normele tranzitorii ale prezenței Legi).

15. La articolul 90 după alineatul 1 se adaugă alineatele 2 și 3 care vor avea următorul cuprins:

„(2) Niciun fel de referendum nu poate fi organizat simultan cu alegerile, indiferent de natura acestora.

(3) Nu se pot iniția referendumuri consultative pe teme pentru care Constituția exclude inițiativa cetățenească sau care implică proceduri finalizate prin referendumuri obligatorii.”

La articolul 90 din Constituția României cu denumirea marginală „Referendumul”, după alineatul 1 (cu formularea „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.”) au fost adăugate două noi alineate care limitează dreptul Președintelui de a propune referendumuri. Această completare în vederea limitării dreptului Președintelui de a propune referendumuri se impune a fi făcută din prisma experienței ultimilor 33 de ani în care diferiți Președinți au abuzat de acest drept pentru a-și atinge scopuri personale, electorale, fără însă a produce și efectele declarativ urmărite prin organizarea acestor proceduri care presupun un cost enorm pentru statul român. Amintim în acest sens „Referendumul pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari” din 2009 organizat de Traian Băsescu și Referendumul pe tema justiției impus de Klaus Werner Iohannis în anul 2019. Ambele referendumuri consultative au fost organizate în perioade electorale și au fost folosite ca mijloace de propagandă, însă au rămas fără niciun efect concret în ordinea de drept a statului român.

Pentru a limita posibilitatea exercitării pe viitor a unor asemenea abuzuri de drept de către Președinții în exercițiu ai României au fost introduse cele doua alineate, primul interzicând organizarea referendumurilor „simultan cu alegerile, indiferent de natura acestora”, iar al doilea limitează posibilitatea explicit posibilitatea organizării unor referendumuri „pe teme pentru care Constituția exclude inițiativa cetățenească sau care implică proceduri finalizate prin referendumuri obligatorii”, interdicție implicită în Constituția în vigoare anterior prezențelor modificări.

16. Litera b) a articolului 94 se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) acordă gradele de mareșal, de general și de amiral numai cu avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului”.

Articolul 94 din Constituție cu denumirea marginală „Alte atribuții” (ale Președintelui) a fost modificat la litera b a unicului alineat al acestuia fiind limitată posibilitatea acordării discreționare de către Președinte a gradelor de „mareșal, de general și de amiral”, în urma revizuirii propuse Președintele putând acorda aceste grade „numai cu avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului”.

Această modificare a fost impusă de istoria ultimilor 33 de ani în care toți președinții României, toți persoane fără nicio calificare militară, au acordat discreționar peste 1.000 de astfel de grade, creând o camarilă de oameni fără nicio competență sau cu unele competențe extrem de limitate în domeniul lor de activitate, care însă au devenit extrem de loiali factorului politic care le-a acordat aceste distincții, o loialitate care depășește limitele normale într-un stat democratic și funcțional tocmai datorită faptului că ele sunt nejustificate de cele mai multe ori.

Pentru aceste motive, în actuala formă revizuită a Constituției s-a impus obținerea de către Președinte a unui „avizul conform al comisiilor de specialitate ale Parlamentului” anterior oricărei înaintare în gradele de mareșal, de general și de amiral, rolul determinant în această procedură revenind Parlamentului prin Comisiile sale de specialitate, așa cum se întâmplă de-altfel și în state cu o democrație consolidată astfel cum sunt Statele Unite ale Americii.

17. Alineatul 1 al articolului 103 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Președintele României propune spre aprobarea Parlamentului candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru de către partidul sau alianța de partide care care are majoritatea în Parlament. În situația în care acesta nu obține votul de încredere al Parlamentului, Președintele va desemna un alt candidat în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament.”

Alineatul 1 al Articolului 103 cu denumirea marginală „Învestitura”, are până la momentul intrării în vigoare a prezenței revizuiri următoarea formulare „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.” Această formulare insuficient de clară a lăsat Președintelui posibilitatea de a nominaliza prim-miniștri după propria voință și conform unei agende care a fost de cele mai multe ori străină electoratului, diverși Președință numind în fruntea executivului persoane provenite din partide care nu obținuseră majoritatea voturilor alegătorilor români. În acest fel au fost impuse în numeroase rânduri majorități parlamentare artificiale care au avut guvernări dezastruoase. Nu în ultimul rând, această formulare lacunară a textului constituțional a lăsat posibilitatea persoanelor care au ocupat poziția de Președinte de a transforma această funcțiune dintr-una de mediator între puterile statului și reprezentant al statului (conf. Art. 80 din Constituție) într-una de jucător în interiorul puterii executive, denaturând echilibrul între puterile din statul român.

Pentru aceste motive, prezenta modificare a alineatului 1 impune Președintelui să propună spre aprobarea Parlamentului „candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru de către partidul sau alianța de partide care care are majoritatea în Parlament”, și nu persoana desemnată discreționar de acesta.

Doar în situația în care persoana desemnată de partidul sau alianța de partide care a obținut cel mai mare număr de voturi nu reușește să obțină votul învestitură al Parlamentului Președintele va putea propune o persoană aleasă de către  acesta „în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament”.

În acest fel Constituția astfel cum va fi revizuită de prezentul proiect va readuce voința electoratului pe poziția preeminentă pe care trebuie să o aibă într-o democrație și Președintele va reveni la atribuțiunile sale fundamentale: reprezentant al statului și mediator între puterile statului.

18. Alineatele 2 și 3 ale articolului 108 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Prin hotărâri de guvern nu se poate modifica sau adăuga la conținutul normei primare care ordonă emiterea hotărârii.

(3) Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta și pot reglementa exclusiv în domeniul rezervat legilor ordinare”.

Alineatele 2 și 3 ale articolului 108 cu denumirea marginală de Actele Guvernului aduc precizări necesare întărind unele limitări implicite în textul anterior revizuirii în ceea ce privește posibilitatea Guvernului de a emite hotărâri și ordonanțe. Astfel, având în vedere în special experiența anilor 2020 – 2022, ani în care România a fost guvernată de către Executiv prin Hotărâri și Ordonanțe, în prezentul proiect de revizuire un punct important este limitarea oricărei posibilități de a guverna prin acte care eludează sau întârzie controlul Parlamentului.

Pentru aceste motive, la textul alineatului 2 (anterior prezenței revizuiri având formularea „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.”) a fost adăugată o precizare și limitare importantă: „Prin hotărâri de guvern nu se poate modifica sau adăuga la conținutul normei primare care ordonă emiterea hotărârii.” Această precizare, deși aparent superfluă și subînțeleasă într-o stare de drept constituțională, a devenit necesară după experiența anilor 2020-2021 când, prin Hotărâri de guvern, se stabileau / prelungeau de către guvern stările de alertă și se „stabilieau măsuri care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19” măsuri restrictive de drepturi și libertăți care nu erau nicăieri menționate în legea care ordona emiterea hotărârii.

Pentru aceleași motive, se completează și textul alineatului 3 al articolului 108 din constituție (având formularea „Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.”) adăugându-se importanta mențiune că acestea „ pot reglementa exclusiv în domeniul rezervat legilor ordinare”.

În acest mod se tinde la a se limita posibilitatea guvernului de a reglementa prin ordonanțele guvern în domenii esențiale rezervate legilor organice, astfel cum sunt acestea enumerate în articolul 73 alineatul 3.

Prezențele revizuiri ale textului Constituțional sunt de natură a proteja drepturile fundamentale ale cetățeanului de orice posibil abuz venit din partea executivului și sunt, în același timp, mijloace fundemantale de întărire a rolului parlamentului de „organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, astfel cum este prevăzut în art. 61 din Constituție.

19. Se modifică alineatele 3, 5 și 6 ale articolului 115 care vor avea următorul cuprins:

„(3) Ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței. (…)

„(5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedura de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Camera sesizată se pronunță de urgență asupra ordonanței, aceasta fiind trimisă celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței de urgență. Dacă în termen de cel mult 90 de zile de la adoptarea de către prima cameră sesizată camera decizională nu se pronunță asupra ordonanței de urgență, aceasta este considerată respinsă.

(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică și nici de desființare, înstrăinare sau concesionare a unor bunuri aflate în proprietate publică.”

Alineatele 3, 5 și 6 ale articolului 115

20. După alineatul 2 al articolului 116 se adaugă un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Funcțiile publice numite, sau funcțiile și calitățile pentru care se realizează desemnare directă, pentru care nu se organizează concurs, pot fi ocupate pentru un mandat de maxim 4 ani care poate fi reînnoit o singură dată, dacă nu este prevăzut o altă durată a mandatului sau a numărului de mandate prin prezenta Constituție.”

La articolul 116 din Constituție având alineatul

21. Alineatele 4 și 5 ale articolului 118 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(4) Serviciile de informații și cele asimilate acestora se organizează exclusiv în sistem civil, în condițiile legii. Organizarea de activități militare sau paramilitare în afară unei autorități statale este interzisă.

(5) Pe timp de pace, pe teritoriul României pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe străine numai cu acordul prealabil al Parlamentului și în condițiile legii sau ale tratatelor internaționale la care România este parte.”

22. “După (1) al articolul 119 se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:

“(2) Din Consiliul Suprem de Apărare a Țării fac parte de drept președintele, primul ministru, președinții celor două camere ale Parlamentului, ministrul apărării, ministrul justiției și șefii serviciilor de informații. Șefii serviciilor de informații sunt desemnați pentru o perioadă de 4 ani în ședință comună a Parlamentului.”

23. La alineatul 2 al articolului 133, literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„a) 14 judecători care sunt aleși în adunările generale ale judecătorilor și validați de Senat; (…)

c) ministrul justiţiei și preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;”

24.Alineatul 3 al articolului 133 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit în niciun fel, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a)”.

25. Alineatul 4 al articolului 136 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. Redevențele datorate pentru contractele de concesiune se vor actualiza la nivelul prețurilor practicate în Uniunea Europeană din cinci în cinci ani.”

26. Alineatul 3 al articolului 140 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează Parlamentului cel puțin o dată pe an cele constatate. Raportul este public”.

27. Alineatul 3 al Articolului 142 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Trei judecători sunt numiți de Consiliul Economic și Social la propunerea societății civile, a sindicatelor și a patronatelor, trei de Camera Deputaților și trei de Senat.”

28. Literele a) – d) ale articolului 146 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 20 de deputați sau de cel puțin 10 senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;

b) se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 20 de deputați sau de cel puțin 10 senatori;

c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 20 de deputați sau de cel puțin 10 senatori;

d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului sau de un număr de cel puțin 20 de deputați sau de cel puțin 10 senatori;”

29. Alineatele (3) și (4) ale articolul 147, se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit Articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate pe aceleași temeiuri de fapt și de drept. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, precum și pentru toată durata în care actul sau fragmentul din actul normativ declarat neconstituțional a produs efecte”.

30. După alinineatul (4) al articolului 147 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

”(5) Nerespectarea deciziilor Curții Constituționale de către judecători și procurori constituie abatere disciplinară și se sancționează în condiții stabilite prin lege organică”.

31. Titlul VI din Constituția României se modifică și va avea următorul cuprins:

„Titlul VI  – Participarea României în organisme și alianțe internaționale

Art. 148 – Supremația Constituției și a interesului suveran al poporului în derularea relațiilor internaționale

România își îndeplinește întocmai și cu bună credință angajamentele luate și obligațiile care îi revin conform Tratatelor Constitutive ale organismelor și alianțelor internaționale la care a aderat, cu respectarea Constituției României și în interesul superior și suveran al poporului român.

Art. 149 – Aderarea, ratificarea revizuirii tratatelor constitutive și retragerea României din organismele și alianțele internaționale

(1) România poate adera la organisme și alianțe internaționale, poate ratifica revizuirea tratatelor constitutive sau se poate retrage din organismele și alianțele internaționale din care face parte prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum.

(2) Referendumul pentru aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din Organismele și Alianțele din care România face parte poate fi inițiat de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, sau de către un număr de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care își manifestă și exercită dreptul prevăzut în prezentul articol trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

(3) Proiectul de lege prin care se prevede aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din Organismele și Alianțele din care România face parte se adoptă de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(4) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, hotărăsc cu votul a cel puțin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.

(5) Legea de aderare la organismele și alianțele internaționale, de ratificare a revizuirii tratatelor constitutive ale acestora sau de retragere din organismele și alianțele din care România face parte este adoptată după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire și va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului.

(6) Respingerea prin referendum a ratificării Tratatelor constitutive revizuite ale organizațiilor și alianțelor la care România este parte are ca efect retragerea României din acele Organizații sau Alianțe internaționale”.

Prezentul proiect de revizuire a Constituție modifică cu totul Titlul VI din Constituție – Integrarea euroatlantică. Această modificare nu echivalează sub nicio formă cu intenția României de a părăsi sistemul de alianțe din care face parte, însă este o rescriere a unor norme devenite obsolete odată cu integrarea efectivă în Uniunea Europeană și în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

În realitate, textul Constituției astfel cum a fost scris în anul 2003 reprezenta o declarație de intenție, stabilind modul în care urma să se facă aderarea organismele euro atlantice, așa cum rezultă din textul în vigoare până la data intrării în vigoare a prezenței revizuiri:

„TITLUL VI – Integrarea euroatlantică

Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.

Art. 149 – Aderarea la Tratatul Atlanticului de NordAderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.”

Or, în momentul de față, fiind deja membri cu drepturi depline ale celor două organizații și tratatele fiind deja parte integrantă din dreptul intern în temeiul art. 11 al. 2 din Constituția României („Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”), cele două dispoziții constituționale au devenit inutile, fiind depășite de etapa istorică în care ne aflăm.

Cu toate acestea, necesitatea unei reglementări constituționale speciale dedicată modului de aplicare a tratatelor la care România este parte rămâne de actualitate, fiind necesară o clarificare a ierarhiei și priorității de aplicare a normelor comunitare atunci când acestea se află în concurs cu cele constituționale, precum și modalitatea prin care poporul român poate decide să adere, să modifice tratatele fundamentale sau să părăsească unele organizații/organisme din care România face parte.

Este motivul pentru care s-a impus modificarea în tot a articolelor 148 și 149 din Constituția din 1991 astfel cum a fost revizuită în anul 2003.

Articolul 148 va avea denumirea marginală de  „Supremația Constituției și a interesului suveran al poporului în derularea relațiilor internaționale” și va avea următoarea formulare “România își îndeplinește întocmai și cu bună credință angajamentele luate și obligațiile care îi revin conform Tratatelor Constitutive ale organismelor și alianțelor internaționale la care a aderat, cu respectarea Constituției României și în interesul superior și suveran al poporului român” Această formulare prioritizează respectarea Constituției României față de orice tratat la care România este sau va fi parte, aceasta fiind însăși esența independenței unei țări, astfel cum este definită România prin însăși articolul 1 din Constituție „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.”

Pentru acest motiv, și având în vedere și limitele revizuirii stipulate de art. 152 din Constituție („caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român”), independența statului garantată de exercitarea prioritară a normelor Constituției nu poate face obiectul unei revizuiri, și deci nici unei limitări impuse de tratate la care România ar fi parte. Pe cale de consecință, și „interesul superior și suveran al poporului român” va trebui prioritizat în mod absolut față de orice normă a unui tratat la care România este sau va fi parte.

Pe de altă parte, articolul 149 din Constituție stabilește folosindu-se de principiul simetriei actelor juridice modul în care România poate decide să „adeere la organisme și alianțe internaționale, poate ratifica revizuirea tratatelor constitutive sau se poate retrage din organismele și alianțele internaționale din care face parte”, fapt nestipulat în Constituția revizuită în 2023, fapt care constituie o mare lipsă dacă nu cumva chiar un non sens juridic. Iată de ce se impune stabilirea unei modalități clare a modalității în care acest lucru se poate face – „prin lege adoptată prin decizia suverană a poporului român exprimată prin referendum”.

Totodată, pentru motive de simetrie cu inițiativele populare de revizuire a Constituției, la art 149 alineatele au fost introduse alineatele 2 – 5 prin care s-a statuat că „Referendumul pentru aderarea, ratificarea modificării tratatelor constitutive sau retragerea din Organismele și Alianțele din care România face parte poate fi inițiat de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, sau de către un număr de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot”/

Nu în ultimul rând, alineatul 6 din articolul 149 stipulează clar că „Respingerea prin referendum a ratificării Tratatelor constitutive revizuite ale organizațiilor și alianțelor la care România este parte are ca efect retragerea României din acele Organizații sau Alianțe internaționale”, fapt care permite poporului român ca, în mod suveran și independent, să decidă dacă modificarea unor tratate fundamentale ale organizațiilor din care România face deja parte mai respectă sau nu scopurile inițiale ale acelei organizații și mai respectă  interesul suveran și superior al poporului român.

Toate aceste măsuri sunt luate în considerarea și cu respectarea ansamblului dispozițiilor constituționale și cu scopul de a proteja și garanta interesul cetățeanului român.